Cartea Saptamanii: Recomandare!…Sunna no onna-Kobo Abe-Femeia nisipurilor!

Am trecut pe langa aceasta carticica mica si subtire de mii de ori si niciodata nu m-am putut convinge sa o iau, sa o deschid si sa incep sa ii parcurg macar primele randuri. Dar cum am descoperit de la o vreme ca literatura japoneza este una revigoranta pentru o vestica plictisita ca mine, iata! dar ca acum am pus mana si pe aceasta mica carticica, ce seamana cu o brosura, despre probleme alcoolice, dar este mai puternica de atat!…..

Si la primele randuri ce mi-au explicat ca exista persoane ce dispar pur si simplu fara a mai reaparea vreodata, ma gandeam ahhh! cred ca renunt, prea “boring”sa pot rezista 200 de pagini cat are cartea, dar trec de introducere si daca vreodata am considerat ca stiu ceva despre entomologie si proprietatile nisipului m-am inselat amarnic. Cel putin primul capitol mi-a oferit o lectie aprofundata a proprietatilor nisipului, din punctul de vedere al peersonajului principal, Nikki Junpei, pasionat de acest mineral. Ajunsesem sa simt adoratia si admiratia lui pentru nisip si natura lui, chiar pentru faptul ca pare sa aiba o viata proprie, independenta de tot ceea ce il inconjoara sau celelalte elemente ale naturii. Eram aproape fascinata de admiratia eroului si mi se parea ca eu insami simteam aceasta admiratie pentru un mineral atat de nevolnic. Insa asa cum o floare carnivora isi afiseaza o imagine atractiva pentru prada sa pana in momentul in care aceasta ii cade in capacana, asa este si nisipul. Pare fermecator si incitant, pana ajungi sa fii ingropat in el.

Asadar, al meu mandru personaj principal cade in capacana sufocanta a fascinatiei morbide a nisipului si trezindu-se prins intr-o groapa de nisip, nevoit sa traiasca alaturi de o femeie necunoscuta si in capacana mortala a nisipului, ajunge si tu o data cu el sa simti o ura sufocanta pentru nisip.  Si descoperi ca ceea ce ti se parea fascinant la inceput, nu era decat o momeala cruda de a te prinde.

Aruncat in groapa de nisip de locuitorii satului dintre dune, pentru a munci in folosul satului si pentru ca acesta sa nu fie inghitit de dunele de nisip miscatoare, eroul opune o rezistenta incapatanata de a se supune, desi toate incercarile sale de a evada din aceea groapa rezulta in esecuri atat de dureroase uneori incat le simti ecoul in propriul stomac. Si ajungi sa iti spui, hei! nu ar fi mai bine pentru tipul asta sa accepte situatia si sa se supuna, dar asta ar insemna pur si moarte propriului tau suflet si te trezesti ca dai pagina ca sa vezi ce va face pentru a scapa de acolo.

Relatia sa cu femeia in casa careia este repartizat, la inceput este una bazata pe un resentiment puternic, caci asemeni nisipului care ii tine prizoneri, nici  ea nu vrea sa ii dea informatiile de care are nevoie si refuza sa il ajute sa scape din groapa. Dupa esecul unei fugi aproape reusite, pe care eu insumi ca cititor, am trait-o aievea, intra intr-o stare de apatie si depresie si se intoarce spre femeie imbratisand-o si fizic si sufletesc, pentru ca prezenta ei ii mai linisteste durerea ce urla si zvarcoleste profund in el. Vede in ea un punct stabil in acel ocean necrutator de nisip si cu ajutorul prezentei ei reuseste sa accepte pentru moment noua menire care i s-a oferit. Si astfel, calmat de exstenta monotona in mijlocul nisipului, descopera cheia evadarii sale, pe care va voi lasa sa o descoperiti singuri o data cu lectura acestui roman.

Si daca vi se pare ca a citi carte este mult prea plictisitor, exista si film facut dupa aceeasi carte. Dar cum cartea intotdeauna va bate filmul, thumbs up for the book !!!!.

Lectura/vizionare placuta!!!!

Film, cinematografie, clasic, japoneza
Anunțuri

Frank Herbert-Imparatul-Zeu al Dunei(I)

Frank Herbert, unul dintre putinii stralucitori autori de sf din lume, care a reusit sa construiasca o lume a viitorului, ce poate fi legata de prezentul nostru foarte usor. Daca ar fi supravietuit si azi cu certitudine ca saga Dune, ar fi continuat intr-un mod bazic si esential de genial……ce ar fi dovedit faptul ca pentru a creea o opera de calibrul Dune, trebuie sa cunosti omul in esenta sa si sa posezi un geniu rar intalnit.

Dupa primele doua carti din saga Dune s-au realizat ceva filme si episoade si anume: Dune si Mantuitorul Dunei, care depicteaza era Paul Atreides si alegerile pe care le-a facut pentru a oferi un curs cat mai lin Potecii de Aur, dar care s-au dovedit a avea un pret mare pentru fiul sau Leto II Atreides, care va domina Poteca de Aur si va oferii lumii intregi ceea ce si-a dorit dintotdeauna: pacea. Din nefericire pentru fanii Dune restul volumelor din saga au fost uitate si nu au reusit sa fie luate in considerare pentru un film, pentru ca altfel sunt sigura ca ar fi fost pur si simplu epice.

Imparatul-Zeu al Dunei este volumul care infatiseaza ultimii ani din viata lui Leto II sau Imparatul-Zeu al Dunei sau cum va fi numit in ultimele carti ale sagai,Tiranul. Modul in care a ajuns la forma in care este infatisat in Imparatul-Zeu, isi are inceputul in Copiii Dunei, cea de-a treia carte. Dar acolo Leto II nu este decat un copil de 10 ani, care dispune de o previziune mult evoluata fata de cea a tatalui sau Paul Muad’Dib Atreides. Si cunoscand pericolele pe care le asterne in fata sa Poteca de Aur si amenintarea supravietuirii umanitatii decide sa elibereze umanitatea de “sclavia mirodeniei” si de puterea ei, prin fuzionarea cu un vierme de nisip, sursa si producatorul necontenit de mirodenie. Dominai un vierme de nisip sau Marele Shai Hulud, cum era cunoscut de fremeni in religia lor, aveai acces nelimitat la mirodenie si detineai puterea in univers. Si exact lucrul asta l-a facut Leto II cand a adoptat “pielea pastravilor de nisip”, cei din care luau nastere viermii de nisip. Toate astea si evenimetele care pun bazele actiunii din Imparatul-Zeu al Dunei si preconizeaza cei 3000 de ani de pace impusi de Leto II.

Cartea incepe cu prezentarea unor documente descoperite la Dar-es-balat, pe planeta Rakis(vechea Arrakis sau Dune in limbajul fremen) care sunt Jurnalele Furate, jurnale ale Imparatului-Zeu scrise pe hartie-cristal riduliana si furate de catre Siona Atredeis, cea care va curma viata Imparatului-Zeu la finalul volumului. Acest scurt prolog nu face decat sa dea un mic indiciu despre persoana grandioasa si complexa care este Leto II, Imparatul-Zeu.

Primul capitol descrie exact momentul in care Siona a furat Jurnalele alaturi de planurile Citadelei Imapratului-Zeu si sacrificiile pe care trebuie sa le faca pentru a reusi sa scape cu viata de pe teritoriul Tiranului, din 11 participanti la intregul plan nu a reusit sa scape decat ea, Siona, si asta doar pentru ca Leto II i-a permis, pentru ca in privinta ei Leto are anumite planuri pentru ea. Iar la finalul capitolului este redat inca un fragment din Jurnalele Furate in care Leto II insusi isi prezinta varsta si originea: M-am nascut Leto II Atreides, in urma cu peste trei mii de ani standard, socotind din clipa in care comand imprimarea acestor cuvinte. Tatal meu a fost Paul Muad’Dib, iar mama mea a fost concubina sa fremena, Chani. Bunica mea dupa mama a fost Faroula, o vestita negutatoare fremena de plante medicinale. Bunica din partea tatalui a fost Jessica, un produs al programului genetic elaborat de Bene Gesserit in vederea crearii fiintei de sex masculin inzestrate cu puterile Cucernicelor Maici ale Comunitatii Surorilor. Bunicul meu dinspre mama a fost Liet-Kynes, planetologul care a organizat transformarea ecologica a Arrakisului. Bunicul meu dupa tata a fost marele Atreides, descendent al Casei Atreu, ale carei origini se pierd in Antichitatea greaca. De asemenea isi explica si motivele pentru care a ajuns sa fie singurul detinator de mirodenie din tot Universul, si astfel sa ii oblige pe toti sa “suporte “ o pace fortata, acesta fiind darul sau catre umanitate.

Cel de-al doilea capitol infatiseaza un Leto ce isi merita numele de Tiran, deoarece isi ucide loialul Duncan Idaho, care instiintat de Tleilaxu ca noul Duncan era aproape gata, si care, astfel afla ca el este inca unul dintre multii Duncan-i, care l-au slujit inaintea lui, planuieste sa il ucida pe Imparatul-Zeu cu un laser. Asadar suntem martori la moartea lui Duncan Idaho, care la final ajunge sa considere ca Leto II este nebun, datorita tuturor deciziilor pe care le-a luat si le ia. Moartea fidelului comandat al armatei este prilej de tristete pentru Leto II, pentru ca are pentru Duncan aceeasi apreciere si afectiune profunda, pe care o avea tatal sau pentru acesta. Dar faptul ca pus in fata a tot ceea ce a facut si face Leto II, il face incapabil sa inteleaga modul de gandire al Imparatului-Zeu si singura solutie pe care se pare ca o poate concepe si gasi este aceea de a-l ucide, desi este constient ca datorita corpului previermiform este invincibil, singurele zone sensibile fiind fata si mainele umane care s-au pastrat. Dar planul Duncan-ului esueaza si moare.

Capitolul trei dezvaluie un secret pe care Siona il descopera in Jurnalele lui Leto II, faptul ca este “capabil de dragoste”, pentru ca in ciuda deciziilor sale si a caii pe care a urmat-o pentru Leto II, Ghanima, sora sa geamana, a fost parte din el si cea pe care a iubit-o din tot sufletul. La momentul aflarii vestii mortii Ghanimei, Leto II ii dedica un poem scris de el insusi:

Plaja de nisip cenusie ca un obraz mort,

Fluxul verzui rasfrangand buclele norilor.

Stau la marginea apei intunecate.

Spuma rece imi spala picioarele.

Miroase a fum de lemn de epava.

Cel de-al patrulea capitol il introduce in poveste pe Moneo, descedent al Casei Atreides, si majordomul Imparatului-Zeu. Acesta vine sa “curete” corpul Duncan-ului si sa il “aline” intr-o anumita masura pe Leto II, care desi este constient de inutilitatea sentimentului, totusi resimte pierderea Duncan-ului. Discutia sa cu Moneo il poarta de la atitudinea si actiunile rebele ale Sionei, care este fiica lui Moneo, pana in momentul in care Leto II izbucneste spunand: Blestemati fie romanii!….Si repeta cu glas launtric. pentru stramosii sai : Blestemati fie romanii!.(…) –Nu inteleg, Doamne, se incumeta Moneo. –Asa-i . Nu ai cum sa intelegi. Romanii au raspandit boala faraonismului, la fel cum imprastie fermierul semintele recoltei lui viitoare. Cezari, kaizeri, tari, padisahi, cazeri…..palatosi…..Faraoni blestemati, cu totii!(…) Poate ca eu voi fi ultimul din tagma asta, Moneo. Roaga-te sa fie asa.(…) Tu si cu mine, Moneo, suntem ucigasi de mituri. Acesta este visul pe care-l impartasim. Te asigur, de la inaltimea pozitiei mele olimpiene de Zeu, ca gurvernarea este un mit impartasit. Cand va pieri mitul, s-a terminat si cu guvernarea.(…) Acea masina umana numita “Armata” este cea care a creat actualul nostru vis, prietene. (…) “Moneo stie ce inseamna Armata. Stie ce iluzie stupida a fost aceea care a facut din Armata instrumentul de baza al guvernarii. (…) Laserul nu-i decat o masina. Dar toate masinile se defecteaza sau ajung sa fie depasite. Cu toate astea, Armata se inchina la altarul lor-cu fascinatie si totodata, cu frica. E suficient sa observi cat de temuti sunt ixienii! La nivel visceral, Armata stie ca e un fel de ucenic vrajitor. Da drumul tehnologiei, si niciodata geniul rau nu mai poate fi indesat la loc, in clondir. Eu ii invat un alt fel de magie.(…) Tehnologia genereaza anarhie. Distribuie unelte ca acestea la intamplare. Si o data cu ele, apare si provocarea la violenta. Capacitatea de a fabrica si a folosi instrumente barbare de distrugere se concentreaza, in mod inevitabil, in mainile unor grupuri din ce in ce mai restranse, pana cand, in cele din urma, grupul se reduce la un singur individ.(…) Jihadurile creeaza armate. Jihadul Butlerian a incercat sa descotoroseascca universul nostru de masinile care imita mintea omului. Butlerienii au lasat in urma lor armate, iar ixienii continua sa fabrice masini suspecte…..pentru care se aleg cu multumirile mele. Ce este anatema? O motivatie pentru distrugere, oricare ar fi instrumentele ei.”.

Sper timid sa va fi trezit interesul in aceasta lucrare, caci este una ce merita toata atentia unui rasfatat  al cititului…..Lectura placuta(va urma )