Recomandare: Serialul saptamanii: REBOUND

Am terminat saptamana trecuta doua seriale asiatice, unul japonez si unul corean. Amandoua la fel de amuzante, dar cel japonez a fost cu tematica: problema obezitatii si cum uneori in dragoste aceasta problema devine un obstacol de nedepasit.
„Rebound” prezinta povestea unei tinere de 23 de ani, care in copilarie descopera plaerea si savoarea prajiturilor, lucru care ii provoaca ingrasarea. Astfel ajunge la 22 de ani sa fie destul de grasuta, incat prietenul ei sa o paraseasca, doar pentru faptul ca este mai routnda decat celalalte fete. Dupa ce sufera aceasta deceptie cu prima ei dragoste, decide sa slabeasca si sa obtina o slujba la o revista de moda, al carei fan era inca din adolescenta. Dupa un an de efoturi reuseste sa ajunga la 48 de kilograme si sa se angajeze la revista de moda „Eden”. Pare ca viata ei este intr-un final una la care a visat dintotdeauna. Asta pana cand are de facut un reportaj despre o patiserie recent deschisa care pare sa aiba un succes enorm….si merge sa ii ia interviu si patiserului. Desi prajiturile pe care fermecatorul patiser le facea nu provocau clopotele fericirii in urechile eroinei atunci cand le gusta, sarmul lui a convins-o ca daca il ajuta, o sa reuseasca sa faca niste prajituri care vor stoarce lacrimi de fericire chiar si celor mai inversunati dusmani ai prajiturilor si dulciurilor in general…..astfel incepe povestea de iubire dintre Nobuko si Taichi….care vor trebui sa depaseasca dispretul pe care il au pentru persoanele cu probleme de greutate si sa se accepte unul pe altul cu bune si cu rele, pentru in final doar impreuna au reusit sa creeze niste prajituri atat de delicioase ca pana si ingerii se opreau la patiseria lor pentru a le gusta!
Vizionare placuta!

Discutie la masa….Have fun while you eat!

La rarele mese pe care le iau impreuna cu fratele meu am parte de momente atat de amuzante ca e de mirare ca nu m-am innecat pana acum:)). Chiar azi am avut parte de unul asemanator. De fapt acum ceva zile chiar el mi-a zis razand „Ar fi mai bine sa nu mai mananci cu mine….o sa mori innecata”:)). Cum zilele astea muncesc in constructii private, azi am avut liber fiind sarbatoare si dupa ce s-a facut mancarea am zis „Hai sa mancam!”…. In timpul mesei nu este o liniste profunda, de parca ai manca in biserica, nu nici vorba de asa ceva…vorbim si discutam tot felul de tampenii…trece timpul mai usor si cu o atmosfera vesela parca si mancarea intra mai bine. Si cum mancam noi asa, aveam impresia ca mananc de ore intregi, si parca mancarea nu se mai termina, asa fac atunci cand nu imi este prea foame si ii zic „Ahhhh! Parca mananc de ani de zile!”, la care fratele meu imi zice ” Pai si ce nu mananci de 23 de ani!?”. Ma bufneste rasul si trebuie sa ma opresc din mancat sa pot rade cu gura pana la urechi. „Bine, continua el, ca la inceput ai supt!”, iar eu amuzata completez ” Iar mai tarziu am trecut si pe solide!”….si continuam sa radem si sa mancam. Dupa cve terminam cu rasul imi zice „Ai un ras ciudat!” si zic „De ce?” „Pai razi de parca ti-ar aplauda amigdalele”:))…si printre hohote de ras ii zic ” De vina este Family Guy, am, inceput sa rad ca Peter Griffin….cred ca afecteaza mai mult decat vrei!”….Si uite asa trece masa. Cel mai mult imi plac mesele de genul asta…pentru ca poti sa simti ca faci parte dintr-o familie si chiar daca vorbesti ca sa nu adormi te asculta cineva totusi….in fapt cred ca aproape toate mesele pe care le-am avut inca din copilarie au fost pline de discutii si zambete….sunt sigura ca nu as schimba cu nimic familia pe care o am….oricat de fermecatoare ar parea alta….
Have lots of fun while you eat…the food tastes better.

Inapoi la monstrul stirist

Cum azi imediat ce m-am trezit si mi-am terminat treburile urgente de dimineata, mi-am luat cafeaua in brate si am dat drumul la tv. Nu de alta, doar ca sa urmaresc un episod din serialul difuzat pe National Tv. Iar dupa terminarea acestuia, ma gadila grozav curiozitatea de care sufar si ma duc la unul din posturile stiriste si anume Antena 3(da stiu mare greseala, dar curiozitatea este o boala grea). Si spre norocul meu prind exact stirile reporteriste de la miez de zi…..si ce vad si ascult…pai ma impusca numai si numai si doar cu crime si sinucideri, care vin in val dupa o veste extrem de interesanta, cum ca ai naibii politisti au avut marele tupeu sa amendeze un ministru pentru viteza…..si domne’ i-au dat o amenda de nici mai mult nici mai putin 600 de Ron. Extraodinar de OUTRAGEOUS….sarmanul nu e decat un simplu ministru, de ce oare sa ii dam lui amenzi ca incalca reguli facute de cei din natia lui. Da si dupa acest subiect foarte interesant, ca aproape cazi de pe scaun…se continua cu magnificele crime….si nu doar niste crime asa usoare si de nebagat in seama, nu, nu si nu. Doar crime cu si despre INTERLOPI…..da numai cu asa ceva se ocupa romanul. De la tipi batuti cu bestialitate intr-un parculet pentru copii sub “privirile ororizate ale mamelor si cele indiferente ale paznicilor Mall-ului care au fost martori la MACEL” pana la parinti care isi ucid copii si apoi se sinucid doar ca sa nu piarda custodia copilului. Dar reportul stirist care m-a umflat de ras, pe langa exprimarile hiperbolizate ale agentilor de presa televizata, a fost un reportaj despre un Mare Interlop, pe nume Gore, care eu una cinstit nu stiu cine este si nici nu ma intereseaza, a fost prins pentru nu stiu ce infractiune care ar cam avea legatura cu niste arme albe si droguri, ca marea reportera il tot intreba ce substante i s-au administrat. Iar omul foarte linistit raspunde ca el nu a fost de vina, ca nu a actionat constient, ca a fost condus si manevrat de Marele Satana….hei, data viitoare politia ar trebui cu seriozitate sa il prinda si sa il inchida pe veci pe acest oribil Satana, ca numai de rele se tine! Dar ceea ce mi-a provocat rasul a fost intrebarea reporterei: De ce ai facut asa ceva? Ce ti-au dat?; la care tipul raspunde Satana m-a impins sa fac totul/ Si Iisus unde era? vine intrebarea prosteasca si imbecila(ca altfel nu pot sa o numesc) care primeste un raspuns pe masura: In mine. Deci eu una de aici inteleg ca pentru retardatul ala care alege sa agite cutitul in stanga si in dreapta si sa traga pe nas substante nocive, ca Biserica noastra foarte inteleapta si cuvioasa, nu si-a facut datoria…..in esenta, faptul ca figurile reprezentand binele si raul, care conduc si pun bazele modului de orientare al lumii crestine, sunt in esenta una si aceeasi…..asta imi suna mie a alarma foarte grava cum ca drumul spre care ne indreptam cam face prezenta Bisericii si a invataturilor religioase, de care s-au agatat dupa ‘90 incoace mai toti marii politicieni, absolut inutile si doar de umplutura.

Bun dupa ce iti umple creierii de crime si ucideri si violente, ca stai si te intrebi : Frate, dar astia chiar nu au ce face? Se vede ca romanul are in definitiv mult prea mult timp liber…..si daca cineva vreodata a spus despre Statele Unite ca sunt un taram al tuturor posibilitatilor, cu siguranta nu a cunoscut rasa romana. Ajung si ei in final la marile stiri politicoase….unde spre marea mea oroare aflu ca Dan Diaconescu vrea partid si nu numai asta, sunt sigura ca viseaza si la presedintie(spre rusinea mea am evitat constient sa urmaresc stirile pana azi, doar pentru simplul fapt ca ma salvez de niste nervi inutili si nu ma mai gandesc la ce fel de tara este Romania). Dar lucrul asta cu Diaconescu nu pot sa il las sa treaca necriticat. Imi dau seama cu oroare ca ceea ce am afirmat acum ceva ani incepe sa prinda forma si sa se vada din ce in ce mai clar acum, ca am fost loviti de criza financiara, care la noi se transforma automat intr-una  politica si nationala……de abia acum dovedim ca suntem comunisti in totalitate. Daca timp de 25 de ani cat am fost sub Ceausescu am tot urat sistemul si mentalitatea si in ‘89 toata nemultumirea acelor ani a culminat cu executarea dezgustatoare si inumana a cuplului Ceausescu, acum la aproape 25 de ani(sunt de fapt 22, dar cu o marja de trei ani diferenta, nu cred ca ar avea  o prea mare importanta) iata ca am devenit cu adevarat comunisti. Si poate ca nu omul de rand care isi munceste painea cea de toate zilele, dar toti nefericitii astia care sunt la conducere sau care aspira sa prinda si ei un loc la faramita aia anemica de ciolan care a ajuns sa fie Romania politica, cu siguranta ca sunt.

Daca prin anii ‘90 Vadim Tudor parea un pericol pentru recent castigata democratie, nu a fost si nu va fi niciodata. Adevaratul pericol pentru zdreanta asta de democratie de care tinem cu unghiile si cu dintii este tocmai acest Dan Diaconescu…..de ce? Pentru ca este, spre nefericirea noastra, popular si charismatic…..doar si numai pentru ca a stiut sa isi castige alegatorii si sustinatorii prin intermediul postului si a emisiunilor pe care le-a realizat timp de ani de zile. Asa s-a asigurat foarte bine ca usile spre putere sa nu mai aiba oportunitatea de i se inchide in nas……eu stau si ma intreb de ce marii nostri intelectuali si “politicieni” nu au prevazut acest pericol….daca gurvernanti sunt surzi, ceea ce este o mare greseala, cred ca ar trebui sa fie constienti de un singur lucru, pana si in vremurile antice si in cetatile care experimentau un sistem monarhic, cei care erau la conducere se temeau de opinia publica si de reactia poporului….oameni buni, daca nu va place sa cititi, uitati-va va rog la serialele coreene care sunt difuzate de Tvr1, pentru ca sunt singurul lucru cu adevarat bun care il mai face si televiziunea nationala, nu sunt facute doar pentru distractie si pentru a trece timpul, veti invata ca politica este si va ramane in esenta aceeasi indiferent de era si de perioada. Poate asa veti invata sa faceti putina politica, daca facultatea nu ajuta cu nimic, pentru ca sunt sigura ca multi au diplome doar pentru a justifica posturile pe care le detin. Trebuie si este necesar sa se vada semnele care apar in calea pe care o alege conducerea acestei tari, care devine pe zi ce trece tot mai mult bagaj inutil pentru restul lumii. Dar se pare ca ochelarii de cal cu care s-au inhamat majoritatea gurvernantilor nu le permit sa vada drumul pe care l-au apucat. Daca Diaconescu reuseste si formeaza un partid sau cum spune chiar el, sa uneasca mai multe partide, atunci desi suna gol si fara esenta CINSTIT SPUN “ DUMNEZEU SA NE AIBA IN PAZA!” ca atunci chiar nu vom mai avea cale de scapare in calea “tsunami”-ului ce va veni.

Si ca totul sa fie complet iata ca mult prea inteligenta noastra ministra a turismului vrea un Circuit Rosu, unde sa prezinte locul de nastere al lui Ceausescu si locul unde a fost ucis, ca punct de atractie pentru turistii chinezi……cea mai mare prostie pe care am putut sa o aud. Pai cum sa ii prezinti tu unui reprezentant actual al celui mai pur comunism care s-a rupt de Rusia si care are o longevitate mai mare decat orice regim de acest tip ce a existat vreodata, locul in care  a murit unul dintre dictatori si reprezentanti ai comunismului. De ce nu le pune si filmul cu executarea cuplului Ceausescu pentru ca setul sa fie complet? Sa vada cata consideratie au avut romanii pentru un conducator de stat(nu ca as fi eu de acord cu mentalitatea comunista, nimic de genul, dar modul in care a fost executat a fost prea dur si prea salbatic pentru o tara care practica semi-comunismul). Cinstit cred ca uneori e indicat sa li se faca niste teste psihologice serioase tuturor celor care ajung guvernanti…..multi dau dovata de serioase probleme in gandire cand vine vorba de promovarea si vinderea imaginii Romaniei.

Din nefericire, i-am ales(eu una nu, dar cum majoritatea a decis, suport si traiesc sub cei alesi) si suntem legati de ei pana la viitoarele alegeri. Atunci poate ca ii vom oferi o sansa domnului Diaconescu de a conduce el tara, pentru bunii romani care inca mai sunt vrajiti prosteste de povestile fantastice pe care le imagineaza acest reprezentant de marca al Ciocoilor vechi si noi.

Supravietuire placuta in tarmul Nimanui…..nici Peter Pan nu ar rezista in dugheana asta infundata pe care o regasim la incrucisarea estului cu vestul.

Frank Herbert-Imparatul-Zeu al Dunei(I)

Frank Herbert, unul dintre putinii stralucitori autori de sf din lume, care a reusit sa construiasca o lume a viitorului, ce poate fi legata de prezentul nostru foarte usor. Daca ar fi supravietuit si azi cu certitudine ca saga Dune, ar fi continuat intr-un mod bazic si esential de genial……ce ar fi dovedit faptul ca pentru a creea o opera de calibrul Dune, trebuie sa cunosti omul in esenta sa si sa posezi un geniu rar intalnit.

Dupa primele doua carti din saga Dune s-au realizat ceva filme si episoade si anume: Dune si Mantuitorul Dunei, care depicteaza era Paul Atreides si alegerile pe care le-a facut pentru a oferi un curs cat mai lin Potecii de Aur, dar care s-au dovedit a avea un pret mare pentru fiul sau Leto II Atreides, care va domina Poteca de Aur si va oferii lumii intregi ceea ce si-a dorit dintotdeauna: pacea. Din nefericire pentru fanii Dune restul volumelor din saga au fost uitate si nu au reusit sa fie luate in considerare pentru un film, pentru ca altfel sunt sigura ca ar fi fost pur si simplu epice.

Imparatul-Zeu al Dunei este volumul care infatiseaza ultimii ani din viata lui Leto II sau Imparatul-Zeu al Dunei sau cum va fi numit in ultimele carti ale sagai,Tiranul. Modul in care a ajuns la forma in care este infatisat in Imparatul-Zeu, isi are inceputul in Copiii Dunei, cea de-a treia carte. Dar acolo Leto II nu este decat un copil de 10 ani, care dispune de o previziune mult evoluata fata de cea a tatalui sau Paul Muad’Dib Atreides. Si cunoscand pericolele pe care le asterne in fata sa Poteca de Aur si amenintarea supravietuirii umanitatii decide sa elibereze umanitatea de “sclavia mirodeniei” si de puterea ei, prin fuzionarea cu un vierme de nisip, sursa si producatorul necontenit de mirodenie. Dominai un vierme de nisip sau Marele Shai Hulud, cum era cunoscut de fremeni in religia lor, aveai acces nelimitat la mirodenie si detineai puterea in univers. Si exact lucrul asta l-a facut Leto II cand a adoptat “pielea pastravilor de nisip”, cei din care luau nastere viermii de nisip. Toate astea si evenimetele care pun bazele actiunii din Imparatul-Zeu al Dunei si preconizeaza cei 3000 de ani de pace impusi de Leto II.

Cartea incepe cu prezentarea unor documente descoperite la Dar-es-balat, pe planeta Rakis(vechea Arrakis sau Dune in limbajul fremen) care sunt Jurnalele Furate, jurnale ale Imparatului-Zeu scrise pe hartie-cristal riduliana si furate de catre Siona Atredeis, cea care va curma viata Imparatului-Zeu la finalul volumului. Acest scurt prolog nu face decat sa dea un mic indiciu despre persoana grandioasa si complexa care este Leto II, Imparatul-Zeu.

Primul capitol descrie exact momentul in care Siona a furat Jurnalele alaturi de planurile Citadelei Imapratului-Zeu si sacrificiile pe care trebuie sa le faca pentru a reusi sa scape cu viata de pe teritoriul Tiranului, din 11 participanti la intregul plan nu a reusit sa scape decat ea, Siona, si asta doar pentru ca Leto II i-a permis, pentru ca in privinta ei Leto are anumite planuri pentru ea. Iar la finalul capitolului este redat inca un fragment din Jurnalele Furate in care Leto II insusi isi prezinta varsta si originea: M-am nascut Leto II Atreides, in urma cu peste trei mii de ani standard, socotind din clipa in care comand imprimarea acestor cuvinte. Tatal meu a fost Paul Muad’Dib, iar mama mea a fost concubina sa fremena, Chani. Bunica mea dupa mama a fost Faroula, o vestita negutatoare fremena de plante medicinale. Bunica din partea tatalui a fost Jessica, un produs al programului genetic elaborat de Bene Gesserit in vederea crearii fiintei de sex masculin inzestrate cu puterile Cucernicelor Maici ale Comunitatii Surorilor. Bunicul meu dinspre mama a fost Liet-Kynes, planetologul care a organizat transformarea ecologica a Arrakisului. Bunicul meu dupa tata a fost marele Atreides, descendent al Casei Atreu, ale carei origini se pierd in Antichitatea greaca. De asemenea isi explica si motivele pentru care a ajuns sa fie singurul detinator de mirodenie din tot Universul, si astfel sa ii oblige pe toti sa “suporte “ o pace fortata, acesta fiind darul sau catre umanitate.

Cel de-al doilea capitol infatiseaza un Leto ce isi merita numele de Tiran, deoarece isi ucide loialul Duncan Idaho, care instiintat de Tleilaxu ca noul Duncan era aproape gata, si care, astfel afla ca el este inca unul dintre multii Duncan-i, care l-au slujit inaintea lui, planuieste sa il ucida pe Imparatul-Zeu cu un laser. Asadar suntem martori la moartea lui Duncan Idaho, care la final ajunge sa considere ca Leto II este nebun, datorita tuturor deciziilor pe care le-a luat si le ia. Moartea fidelului comandat al armatei este prilej de tristete pentru Leto II, pentru ca are pentru Duncan aceeasi apreciere si afectiune profunda, pe care o avea tatal sau pentru acesta. Dar faptul ca pus in fata a tot ceea ce a facut si face Leto II, il face incapabil sa inteleaga modul de gandire al Imparatului-Zeu si singura solutie pe care se pare ca o poate concepe si gasi este aceea de a-l ucide, desi este constient ca datorita corpului previermiform este invincibil, singurele zone sensibile fiind fata si mainele umane care s-au pastrat. Dar planul Duncan-ului esueaza si moare.

Capitolul trei dezvaluie un secret pe care Siona il descopera in Jurnalele lui Leto II, faptul ca este “capabil de dragoste”, pentru ca in ciuda deciziilor sale si a caii pe care a urmat-o pentru Leto II, Ghanima, sora sa geamana, a fost parte din el si cea pe care a iubit-o din tot sufletul. La momentul aflarii vestii mortii Ghanimei, Leto II ii dedica un poem scris de el insusi:

Plaja de nisip cenusie ca un obraz mort,

Fluxul verzui rasfrangand buclele norilor.

Stau la marginea apei intunecate.

Spuma rece imi spala picioarele.

Miroase a fum de lemn de epava.

Cel de-al patrulea capitol il introduce in poveste pe Moneo, descedent al Casei Atreides, si majordomul Imparatului-Zeu. Acesta vine sa “curete” corpul Duncan-ului si sa il “aline” intr-o anumita masura pe Leto II, care desi este constient de inutilitatea sentimentului, totusi resimte pierderea Duncan-ului. Discutia sa cu Moneo il poarta de la atitudinea si actiunile rebele ale Sionei, care este fiica lui Moneo, pana in momentul in care Leto II izbucneste spunand: Blestemati fie romanii!….Si repeta cu glas launtric. pentru stramosii sai : Blestemati fie romanii!.(…) –Nu inteleg, Doamne, se incumeta Moneo. –Asa-i . Nu ai cum sa intelegi. Romanii au raspandit boala faraonismului, la fel cum imprastie fermierul semintele recoltei lui viitoare. Cezari, kaizeri, tari, padisahi, cazeri…..palatosi…..Faraoni blestemati, cu totii!(…) Poate ca eu voi fi ultimul din tagma asta, Moneo. Roaga-te sa fie asa.(…) Tu si cu mine, Moneo, suntem ucigasi de mituri. Acesta este visul pe care-l impartasim. Te asigur, de la inaltimea pozitiei mele olimpiene de Zeu, ca gurvernarea este un mit impartasit. Cand va pieri mitul, s-a terminat si cu guvernarea.(…) Acea masina umana numita “Armata” este cea care a creat actualul nostru vis, prietene. (…) “Moneo stie ce inseamna Armata. Stie ce iluzie stupida a fost aceea care a facut din Armata instrumentul de baza al guvernarii. (…) Laserul nu-i decat o masina. Dar toate masinile se defecteaza sau ajung sa fie depasite. Cu toate astea, Armata se inchina la altarul lor-cu fascinatie si totodata, cu frica. E suficient sa observi cat de temuti sunt ixienii! La nivel visceral, Armata stie ca e un fel de ucenic vrajitor. Da drumul tehnologiei, si niciodata geniul rau nu mai poate fi indesat la loc, in clondir. Eu ii invat un alt fel de magie.(…) Tehnologia genereaza anarhie. Distribuie unelte ca acestea la intamplare. Si o data cu ele, apare si provocarea la violenta. Capacitatea de a fabrica si a folosi instrumente barbare de distrugere se concentreaza, in mod inevitabil, in mainile unor grupuri din ce in ce mai restranse, pana cand, in cele din urma, grupul se reduce la un singur individ.(…) Jihadurile creeaza armate. Jihadul Butlerian a incercat sa descotoroseascca universul nostru de masinile care imita mintea omului. Butlerienii au lasat in urma lor armate, iar ixienii continua sa fabrice masini suspecte…..pentru care se aleg cu multumirile mele. Ce este anatema? O motivatie pentru distrugere, oricare ar fi instrumentele ei.”.

Sper timid sa va fi trezit interesul in aceasta lucrare, caci este una ce merita toata atentia unui rasfatat  al cititului…..Lectura placuta(va urma )

2NE1…Korean music

Pentru ca m-am lasat de manga de aproape o saptamana si ceva acum urmaresc cu fervoare telenovele( si pe fundal aud eu insami something like “ Say whaaaaaaaaaat!?”, dar a reusit sa ma prinda povestea din remake-ul Corazon Salvaje si desi la inceput au avut unele scene si arii off really, really bad…pot spune ca de la jumate incolo se transforma in ceva mai interesant, iar cum eu nu am rabdare sa astept urmatorul episod de a doua zi, l-am gasit pe net si l-am terminat, si de la asta mi s-a trezit pofta de telenovele de epoca, una dintre fostele mele placeri, ca si cartile de dragoste tot de epoca, pentru care am inceput sa revad si originalul celui care este difuzat la Acasa Tv, la ora actuala…..de fapt cam singurele telenovele pe care le-am urmarit cap coada au fost cele de epoca, in fond pentru mine sunt un “must see”, si desi uneori le gasesc truly boring….continui sa le urmaresc doar pentru décor, daca nu pentru altceva), dar acum ceva timp, pe cand am accesat Youtube, pentru a asculta nu stiu ce melodie, am dat peste o formatie coreana care imediat m-au prins cu ritmul melodiilor…..2NE1….formata din patru fete:

CL( Lee Chae-rin), Bom( Park Bom), Dara( Park Sandara), Minzy( Gong Minji):

Charismatic-Leader-CL-2ne1-7081217-800-462CL-2ne1-kpop-girl-power-23479655-500-667

 

bomcaps8park_bom_230311

 

200907011218161002_1201117115727

 

Minzy-of-2NE1207-minzy-wrfq

Desi este o formatie, mai degraba li se potriveste titlul de “band”, sau si mai bine un grup de fete format recent, in 2009….au reusit sa adopte un cerc destul de extins de fani…..si sunt destul de cunoscute si in Statele Unite… Iar in ceea ce priveste sound-ul este unul intre hip-hop feminin, r&b si dance, dar dupa ce veti asculta melodiile lor va veti convinge ca cel hip-hop predomina.

Asadar nu mai are rost sa vorbesc eu aiurea despre lucruri care imi sunt in mare masura alienate cunostiintelor mele…Open-mouthed smile…si va las sa ascultati si doar sa sper inocent ca va placea macar sound-ul daca nu intelegeti versurile….Open-mouthed smile.

 

 

 

 

 

 

 

Reactii si efecte “critice”!

Dap saptamana asta o lasam mai moale cu manga si anime-urile, ca sa introduc o noua rubrica : “Tanti Sanda Psiholoaga”……unde o sa ma distrez cum vrea muschiul mintii mele cu probleme de “mansarda”, pe care le intampin zilnic……Doamne, acum ca stau si ma gandesc sunt enorm de multe si par ca toate se aduna in toti cei care ma inconjoara!Open-mouthed smile…..asadar nemaisuportand, avalansa de subiecte psihologice ce ataca zilnic, am zis hei! poate ca daca scriu ceva despre ele, o sa le observ mai putin…

Si cum saptamana asta am inceput cu reactii adverse la critica personala, am decis sa fac putina lumina, in obscuritatea modului de reactionare la “criticisme”. In primul rand cred eu si prin marile mele amintiri din ce am reusit sa citesc pe marginea psihologiei, critica in general este un factor constructiv pentru dezvoltarea personalitatii unui individ….altfel cum sa realizeze sarmanul “muggle” ca trebuie sa schimbe cate ceva pe ici pe colo, nu mult, dar doar la esential. Chiar si critica dusa la extreme creeaza o dependenta constructiva. Spre exemplu: exista un tip(A) a carui natura este una neindemanatica, dar da semne ferme de dezvoltare sub o indrumare corespunzatoare si lucreaza pentru un sef(B), care nu rectifica greselile, prin a explica calm si cumpatat cauza greselii, ci are un caracter vulcanic si rabdare foarte putina, asadar el rectifica toate greselile lui A prin critici, unele severe altele mai putin, depinzand de gravitatea greselii. Daca A pleaca de sub indrumarea lui B, dupa anii de lucru si ajunge sa lucreze pentru un sef, care doar ii puncteaza scurt greseala, fara alte explicatii si alte critici, randamentul lui A va scadea, pentru ca el este obisnuit ca greseala sa se transforme intr-o modalitate de a-si imbunantatii lucrul si persoana,la fel se intampla si in cazul copiilor care sunt crescuti si obsnuiti sa asculte critici( Atentie, aici este vorba numai despre critica verbala, nu si cea fizica, cu care nu sunt de acord si consider ca parintii care recurg la critica pe baza fizica, ar trebui sa aiba licenta pentru crescut copii).

Iar, in cadrul criticii pot fi incluse injuriile si insultele, nu, nu este adevarat. In momentul in care o persoana este maltratat verbal nu va raspunde pozitiv si in mod constructiv criticii. Critica este modalitatea de a dezvolta cat mai armonios personalitatea unui individ……sa poata la randul sau sa discearna clar intre o critica pozitiva si constructiva si o insulta. Spre exemplu, eu insami sunt o persoana care a fost crescuta prin critica….tatal este genul de persoana care nu te duce la momentul greselii si iti arata clar ce ai facut rau, ci iti evidentiaza o caracteristica in personalitate care este la baza greselii tale si pe aceasta baza construieste critica, care in final dupa ce tu insati stai si te gandesti la modul in care ai fost atentionat si criticat, descoperi ce trebuie rectificat si imbunatatit…..in modul asta am fost crescuta si in felul asta ma comport cu toti cei ce ma inconjoara, desi multi imi spun ca dau dovada de rautate excesiva uneori…..si ma bag sa vorbesc despre persoane fara sa le cunosc, dar cum orice analiza a unei persoane am facut-o prin prisma propriei mele persoane si am stat si am observat si ascultat cu atentie chiar ce spunea aceea persoana, am considerat ca am reusit sa prind daca nu intregul personalitatii sale, macar esenta(care din punctul meu de vedere face totul si spune totul despre un individ). Asadar primul exemplu pe care l-am folosit atunci cand a fost sa analizez o caracteristica sau sa inteleg anumite reactii ale unor persoane, am fost eu insami……am incercat mereu sa judec o persoana prin prisma personalitatii mele……care este probabil complexa cu sau fara grad de comparatie. Deci prin urmare, fiind o persoana crescuta cu “taisul” ascutit al criticii parentale, sunt mai sarcastica si mai critica cu toti cei din jur.

Exista persoane care reactioneaza negativ la orice fel de critica…..hei! este adevarat ca numanui nu ii place sa i se arunce in fata lucruri care frizeaza realitatea si adevarul despre o persoana….recunosc ca nici eu nu reactionez pozitiv prima data cand sunt criticata pe fata(ceea ce este de preferat, asa inveti ce este gresit in atitudinea ta si poti avea un indiciu despre ce trebuie schimbat si corectat), dar ma fortez sa ascult pana la final si accept critica ca atare si apoi o iau frumusel in brate si o intorc pe toate fetele pana ii dau de cap. Am invatat sa intorc si celalalt obraz biblic si desi, mai am momente in care ma comport in genul “daca ma cauti, ma gasesti!”, nu ma las coplesita de sentiment(acum depinde mult de starea mea spirituala, pentru ca daca sunt intr-o pasa intunecata atunci “I don’t give a fuck! And I will hunt you down!”). Asa cum spuneam mai sus, exista si persoane care nu accepta niciun fel de critica si stateam si am intrebam prosteste “ Oare de ce?” si mi-am raspuns singura ca de obicei…..pentru ca au avut un alt tip de educatie…..bazat pe lauda…..si asta este cred eu cel mai daunator tip. Te face sa inchizii ochii in fata propriei tale personalitati si sa nu accepti ca exista lucruri care le poti schimba la tine. Recunosc ca nici eu acum nu mai sunt asa dispusa sa ma schimb asa cum mi se tot recomanda de “prietenii” din jurul meu, dar am fost educata de al meu drag tata de la varsta de 12 ani si atunci mi s-au cimentuit principalele trasaturi ale caracterului, iar eu nu am facut decat sa construiesc pe margine……in esenta sunt produsul scolii tatalui meu si hei! nici macar familia mea nu ma place, dar asta sunt si cu mine raman pana cand o sa fac “leap”-ul spre viata viitoare. Si am invatat din experienta ca daca incerci sa schimbi o persoana care reactioneaza negativ la critici atunci de suferit si foarte multi nervi vei avea doar tu, cel care incearca sa deschida niste luminite prin obscuritatea acelei personalitati.

Cele mai bune exemple de reactii “criticoase” pozitive sunt vedetele, nu cele care apar ca ciupercile dupa ploaie, cum sunt la noi, ci cele care citesc ziarele care le aduc critici si sunt dispuse sa descopere lucruri noi despre ei insisi…..astea sunt vedete adevarate…..si sunt foarte putine…..si nu tocmai in show-biz-ul american, ci peste ocean de ei, printre actorii coreeni si artistii japonezi….acolo exista un respect pentru profesie si locul de munca atat de profund, incat  te gandesti “ Frate, astia parca nu fac parte din lumea asta!”. Acolo se pot invata foarte multe despre efectele pozitive ale “criticismelor” si cum o persoana poate evolua la un alt nivel si al carierei, dar si al propriei personalitati.

Ma voi abtine de la da sfaturi necerute si termin prin a sustine ca vrem nu vrem toti criticam si toti suntem criticati, ca ne place, ca nu place, hei! asta este in esenta omul- cel mai fioros si egoist animal care a existat pe pamant( concluzie obtinuta dupa multe analize interne).

The judged-Honma Akira

Okay…..voi continua sa postez tot in rubrica ce ma cam tine ocupata acum, manga….ohhh, daaaa! Bun de data asta am ramas la numele de Akira dar e schimbat putin nu mai este Norikazu ci Honma….and it’s a big difference…..nu doar in arta ci si in modul in care definieste caracterele si construieste povestea. Daca la Akira Norikazu, arta facea aproape totul, la Honma Akira, ai parte de arta, cu niste linii mai serioase si mature, dar si un plot care are mai multa substanta…..undeva la un moment dat pe parcursul povestii poate avea unele tente psihologice, nu exceptional de Heavy emotionally speaking, dar se simte o anumita presiune venind din partea parsonajelor principale, cand realizezi ca probabil unul dintre ele are ceva mai multe probleme la mansarda.

Toata cartea, pentru ca este un volum, cuprinde doua povesti diferite, cea de-a doua nu atat de dark ca prima, dar mai lighthearted si mai romantata.

Asadar prima istorie a volumului care este si cea ce da numele intregii carti, este povestea a doi copii ce au crescut intr-un institut, pentru copii abandonati, aici se regaseste motivul maltratarii, tipic pentru institute de genul, un pic clisee, dar hei! este in fond parte luata din realitate, pentru ca nu cred ca exista astfel de institutii, care sa aiba supraveghetori sau educatori buni, la o adica te maltrateaza taica-tu acasa, d’apoi un necunoscut care trebuie sa aiba grija de tine, desi este platit pentru asta. Dar lucrul asta il afli mai pe la mijlocul capitolului, dupa ce dezvolti un sentiment de neplacere fata de seme(top)-Tatsuki Toudou….si ai impresia ca este evil…si te rogi in secret sa nu ramana uke-le cu el, pentru ca ar avea numai de suferit. Dar autoarea ii ofera niste circumstante atenuante pentru modul lui mai hard and brutal de a-si demonstra dragostea fata de uke(bottom)-Sugiura Kyou. Astfel ajungi sa cunosti modul in care Tatsuki grew fond of Kyou si chiar si dupa mai multi ani, Kyou sa ramana the one pentru Tatsuki….desi acesta la inceput poate sa dea impresia ca ar vrea sa se razbune pentru ca Kyou a ales familia care l-a abandonat initial inaintea lui, cel pentru care stood for in fata supraveghetorului. Asta este momentul in care Tatsuki experimeteaza sentimentul recunostiintei pentru prima data si desi uneori acest sentiment poate fi confundat cu dragostea, el se indragosteste de Kyou in acelasi timp. Este un gen de dragoste care nu va fi niciodata proclamat in cuvinte, dar exprimat in fapte si actiuni dureroase pentru amandoi, dar care spun mult mai multe decat toate cuvintele din lume(eu una prefer chestiile de genul asta, pentru ca in final vorbele vin si pleaca, dar faptele raman).

Astfel peste ani cand se reintalnesc din pura intamplare si se recunosc,iar sentimente de mult innabusite si refulate, ies la suprafata, mai evident din parte lui Tatsuki, decat a lui Kyou, care inca sufera inconstient de trauma de a fi abandonat si are o afectiune mai puternica fata de sora sa(nimic in sens sexual, doar o incapatanare de a-si proteja sora cu orice pret si de alege familia inaintea presoanei iubite, pana intr-acolo ca nu-si recunoaste sentimentele pentru Tatsuki). Asa accepta sa fie “victima” in “santajul sentimental” al lui Tatsuki, fortandu-l pe cel din urma “to be the evil one here”, pentru ca la finalul povestii sa realizeze ca spre deosebire de sora lui, care la final se marita “and finishes being very happy, without her devoted big-brother”, Tatsuki avea nevoie de el cu adevarat si se decide intr-un final sa fie sincer cu el insusi si cu sentimentele sale.

Desi arta are linii mai realiste fata de cele cu o tenta sclipitoare si fanteziste ale Akirei Norikazu, stilul Akirei Honma, se evidentiaza si prin modul in care construieste plot-ul si schiteaza personajele la fel de bine cum dezvolta povestea. Stie sa puna o presiune de fundal, pe care o intalnesti in povestile si cartile cu tema psihologica. Desi atmosfera sufocanta intalnita in manga psihologica, este aici doar o palida adiere, se simte si imbogateste istoria. Arta este totusi cea care cam picteaza toata povestea, desi are si replici destul de acceptabile, prin arta reusesti sa descoperi aspecte ale povestii pe care dialogurile nu le dezvaluie.

Cam asta e recomandarea de saptamana asta….lectura placutaOpen-mouthed smile002 003052054 055074 075